Harbuji, Harbuz, Antiharbuzaria, Anti, Jos

Tkaciuk către Saharneanu: „Desigur că sunt comunist, bleadi!

poza

Parlamentul a decis ca azi ședința în plen să aibă loc cu ușile închise.

Astfel, jurnaliștii au fost rugați să părăsească sala. Când a fost anunțată pauza, grupul de șoc al PCRM, constituit din Muntean, Petrenko, Petkov și ceilalți, au ocupat ușa centrală, îndemnându-i pe jurnalști să nu respecte hotărârea parlamentului și să intre în sală. Iurie Muntean, le îndemna, părintește și cu dulceață în glas, pe cele câteva reporterițe cu microfoanele în mână:  "Hai, Hai! Presa intră! Haideți băieți!". Când deputatul Saharneanu a intervenit, rugându-le pe jurnaliste să „nu se lase provocate” de către comuniști, M. Tkaciuk, i-a replicat înfuriat (în lima rusă) ”Ești un turnător kaghebist! Da, desigur că sunt comunist, bleadi!” Ultimul cuvânt face parte din categoria celor vulgare și obscene, foarte răspândit la ruși. La un moment dat, în ajutorul grupului de șoc al „apărătorilor libertății de exprimare” a venit însuși liderul PCRM, Voronin, rugând-le pe jurnaliste să intre în sală. Și acesta, enervat pe deputatul liberal V. Munteanu, care le îndemna pe jurnaliste să respecte legea, a răbufinit: ”Nu-l ascultați, căci e da la fabrica de „navoz”, găinaț din Floreni.

Tinerel jurnaliste n-au demonstrat că înțeleg ce se întâmplă și că comuniștii le folosesc în calitate de „carne de tun” propagandistic și se lăsau mânate când într-o parte, când în alta...

După pauză ședința în plean a parlamentului dedicată chestiunii Transnistriei, a continuat. Fără presă, evident.

(Martor ocular, pentru TIMPUL.MD)

sursa: timpul.md